la început a fost veșnicia
și veșnicia era cu dumnezeu
și dumnezeu era veșnicia
și până la om și cuvânt a fost una
cum nimeni fiind doar el/ea își cunoștea sexul
atotțiitorul/atotfăcătoarea
făcând și dregând văzându-le pe toate
a gândit să le dea nume
numai că pentru asta era nevoie
de cuvânt și de-o gură care să-l spună
și-a luat țărnă cu împrumut de la pământ
și după chip și asemănare pe om l-a făcut
adevăr adevărat vă zic vouă
că nu adam a fost primul om ci femeia
veșnicie mereu trecătoare
să despartă marea veșnicie în două
ca din una venind în alta plecând
mereu s-o facă tot nouă...

cum cuvântul de nu-i spus rămâne doar gând
să nu fie de-a-nboulea-n vânt
pentru dialog a luat de la femeie un os inutil
stânjenitor într-un anumit loc
și din el l-a făcut pe adam...

la beregată nu-mi săriți cu biblia ca junghier
două irefutabile argumente sunt care
cu prisosință demonstrează că în biblie
undeva cineva intenționat
fiind frustrat de
perenitatea-i precară a strecurat o
grosolană minciună ca guraliva evă să tacă
acceptând ca divin patriarhatul
și-acel cineva n-a fost nimeni altul
decât gângavul moise...

cum unde-i minciuna
numărați-vă coastele lipsește veuna nu
dar coccisul femeii unde-i
și de curul ei de ce vă țineți ca
apucații întruna v-ați întrebat
e-un dor ăsta e adevărul
un dor de-a vă regăsi locul...
....................................
și pentru că tendința veșniciei e spre letargie
ca stimuli să nu ajungă frigidă
din cuvânt a trebuit să se nască poeții
populând un loc erectil
(l-am aflat și eu de curând)
nu c-aș fi pudibond dar vă las
vouă plăcerea de a descoperi
unde-i și cum se numește locul...

de vi se pare greu
întrebați-le pe femei ele știu...