atingerea depărtării ca o promisiune limpede,
ca o bătaie de inimă,
reinventându-se
în noi înșine.

stăpânind frunzele,
visele se insinuează gata rostite,
respir aerul viu al copilului din mine.

marginea secundelor devine vinovată,
încărcându-mă neverosimil
cu patimă,

tata a înțeles târziu asta.