În lăcașul scorojit tristul ornic încet se zbate,
Din ceruri pică zăpada unor vremuri de apoi
Trupu-mi freamătă rebel că plăcerile îs uitate
Și visarea se avântă spre-o singurătate în doi.

Numai ei, senzuala zână izvorând luciri astrale
În priviri ațâțătoare sub breton galben ca luna
Să-i recit strofe hinduse alintați pe pulpe goale
De ale noastre palme fine ce se caută într-una.

La rimatele apropouri să primesc răspuns șoptit
Când un șnur desfac candid la cămașa străvezie
Și întinzându-se lascivă pe alb cearșaf mototolit,
Nuda splendoare oftând să-mi producă frenezie.

Prins de gat cu brațe lungi, ca un armăsar focos
Am voie să adulmec sânii, gâfâind de nerăbdare,
Îs mușcat de umăr când sfârcuri gust năbădăios
Dar mi-s șoldurile roabe între femeiești picioare.

Și sub vintre al meu șarpe să străpungă tufa Evei
Tenace precum unealta lui Rasputin neînfrânatul
În fecundele adâncuri să-mi deșert căldura sevei,
Zgâlțâit de drăcești patimi ostenit va geme patul.

Însa vai, un țurțur greu căzând sparge al meu vis
Iar sub streașina ușurată cioburi de iluzii zboară;
Ca o culme de Golgotă ce-a dus plâns în paradis
Realitatea mă deprimă pentru a nu știu câta oară.