Crucea de piatră s-a crăpat
În locul ei e o statuie,
Doar porumbeii au rămas
Și s-au ținut de obicei.
Statuia plânge doar când plouă
Și-ar vrea din când în când umbrelă.
Nu vede luna, dar tot știe
Că stelele rup lumea-n două...
Un vagabond necenzurat
A confundat-o cu o floare
La umbra ei s-a strecurat
Și a udat-o din picioare...
Statuia rabdă și zâmbește
Căci soarele n-o va uita.
Din când în când ea se gândește:
De ce nu pot și eu zbura?
Poate că luni, la ora 10,
Ea va afla un trecător
Să o salute și să-i spună:
Vei fi aici și când eu mor!
Ea va zâmbi fără vreun gest
Căci lumea nu crede-n minuni.
Va aștepta poate Crăciunul
Și porumbeii cei mai buni.
O noapte caldă a promis
Un vânzător de ziare ieri,
Statuia crede și așteaptă,
Noi am uitat de primăveri...