De ce lovești copilul altei mame,
Că n-ai habar ce mult s-a chinuit,
Și câte nopți din ani și-a cheltuit,
Și frici ce le-ai expune-n mii de rame…

De ce jignești copilul altei mame,
L-ai legănat până la amurțire?
Torționar, te crezi în nemurire?
Bruscând, nu ești decât un soi de scame!

Ce, l-ai vegheat în spaime prin spitale,
Plângânu-ți jalnic inima de mamă,
Agonizarea sa, vărsându-ți teamă?
Cu-atâta neghiobie ai înfunda canale!

De ce-l lovești până la-nmărmurire,
Să îl călești s-ajungă ca și tine,
Cu sufletul murdar și în ruine,
Ce traume ai strâns? Aștept o lămurire…

Îți iei salariul ca și infractoare?
Ești mândră că lovești și timorezi?
Și poate mârșăvia îți notezi,
Înc-un trofeu, madam Asupritoare!

De ce lovești copilul altei mame?
Ai traumatizat ca un călău,
Din copil bun, tu îl transformi în rău,
Și ca adult va fi pion în drame…

Nu mai lovi copilul altei mame!
Ai sufletul marcat și chior, olog?
Mai bine-ai consulta un psiholog,
Să nu guști biciul meu în epigrame.