pornesc de la poetul ciobit într-un colț
tot mai acomodată cu imperfecțiunile
un haos mai mare în pântecul zilei
nu am văzut oamenii să se excludă
din propriile locuințe pentru un anotimp
care vine cu babele îmbrobodite
de versuri înflorate înnodate
la colțul străzii e una din
zilele potrivite cu soarta mea
evident norii s-au adunat ca niște cai
la adăpat în clar
cuvinte de nemulțumire gândesc nesăbuit
mă iau de femeie ca de singurul responsabil
cu perpetuarea speciei de hârtie
uneori neșterse sunt căile domnului
impuritățile fac viața mai nedorită și moartea
atâta așteaptă
descompunerea cu fiecare corp
de litere mă agăț cu degetele
extensii ale sensibilității mele
aș plesni în tot atâția sfinți câte lacrimi
nu am putut ține în ochi
să mă limpezesc de rău
ghioceii quilling mă fac să zâmbesc nimănui
deși nimeni ăsta ar putea fi cineva care
poate posta numai iubire
nu ar fi ocupat cu tristețe ca toți
oamenii de pe stradă
s-au exclus din viețile lor
pentru un cer liber
mă tem că norii ăștia ne-au furat
libertatea