Iepurașul Mogâldeață,
Cu năsucul de verdeață,
Prin dumbravă hoinărește,
În dudăie se-ncâlcește,
Țupa! ici, țupa! colea,
Și voios se zvârcolea.

A ieșit și păpădia,
Plină e valea, câmpia;
Da și ștevia, salata,
Dulce ca și ciocolata;
Și le roade vigilent,
Temător și de vânt lent.

În tufiș, ariciul Nicu,
Răsucind ușor boticu*,
Își scoate de pe fruntiță,
Frunze ce i-au stat bentiță,
Din toamnă până acum,
Și din țepi, ca și costum.

Mogâldeață tresărise!
Uf, de unde răsărise
Ghemulețul plin de ace?
Da Nicu, cu bună pace,
Îl salută liniștit:
-Bună! Mult am mai dormit!

-Aoleu, ce spaimă mare!
Te-am văzut o arătare
Zgomotoasă ca taifunul…
Vino să luăm dejunul!
Scoate-ți nasul din culcuș,
Că-i aprilie acuș!