ies din linia întâi înconjurat de silabe jilave
gloanțele ochilor trec prin păsări
zborului
nu i se rupe nici o pană
când traiectoria eului este acvatică

câteva culori foarte tari îmi smulg vertebra de ape
din pleoapă
pentru certitudini și ancoră
moirele dau mărturie că am nevoie ca muntele de flăcări
să țină echilibru bara cordului cu altă genune
la capete

să ajung să cobor înaltul din mine calc bisturiul duhului

neînceputul se-ntrupează-n cuvânt
aurie i-e zbaterea
avântul
inima pământului pulsează în talpă
arhimede transformă în rune
arterele timpului
geometria unei respirații stranii
spulberă dunele cordului

necunoscutul intră fără viză în alveolele clipei
bate monedă cu două steme
în trezoreria cărnii

cerul își deschide violete ferestre în zidul cunoașterii înainte
ca samson să mă digere-n ruine

pentru escaladarea problemelor existențiale
înfig pioletu-n sinapsă
ascuțit la cea mai tare oțelărie a vederii
pintenul vieții despică umbra în ve-ul victoriei

pielea mea se umple de crampoanele care-mi certifică aderența
la carosabilul zilnic

dacă nu-mi deschid venele
tranșeele sunt oarbe
poemele au dinți un colibri de oțel vrea să mistuie pe îndelete misterul
din fiecare moarte
coastele lor scuipă albastru piroanele
fluturi-curcubeie erup doar în brațe fonetice
dincolo de sine îngerii-iarbă
întind ruleta de vise
muiată în verde

cu ultimul glonț dă-mi pe gât infinitul apoi armează-mă încă o dată