Mi-e spiritul întins pe sol ca o pâlnie de volbură,
Imaculat, împânzit strâns s-acopăr vidul-scorbură,
Să mă împlânt adânc cum pir, să nu fiu scos ușor...
O buruiană, poate zisă, dar nu fac niciun rău, nu omor.

Oi fi mai aspru, că nu știu, țepos ca o urzică,
Un brusture cu palme mari, o pălămidă mică,
Pelin sătul de atât amar, înalt lumânărică
Să ajung mai sus... sau un ciulin, să înțep dacă mi-e frică.

Pot otrăvi ca rostopasta, dar sunt și leac de bine
Și puf de păpădie oi fi să zbor nacele fine,
Iarba È›epoasă… tai È™i piele È™i spicu’ înfig săgeată,
Dar sunt și spin de trandafir și mac... Un tot... O ceată!
10.06.2014