Scriu amintiri privindu-mă-n oglindă,
Noaptea pe ochi îmi joacă "baba-oarba",
Îi deschid geamul Lunii să se-aprindă
Dar veșnica lumină îmi albește barba.

Pe coala de hârtie a adormit și vântul,
Cerneala sleită de puteri stă neuscată,
Pe mâna amorțită, tăcerea și cuvântul
Se-nghesuiesc să vadă foaia dezbrăcată.

Îmi vine dimineața cu rochii colorate
Croite de îngeri din păcate capitale,
Soarele îmi lasă un braț de nestemate
Și un inel cu piatră, culoarea gurii tale.

Trezesc din somn "Balada-mbujorată"
Și-n palme-o-nalț ca farul unui țărm,
Doar marea ta de dragoste-afundată
O va citi chiar de-oi muri sau dorm.

Am stins și Luna, se stinge și oglinda,
Parcă visez Balada-ntreagă pe de rost,
Mi-e mâna obosită, a obosit și pânda,
Imensa depărtare e fără-un adăpost.