Nu pot să cred că m-am născut atât de frumos
într-o dimineața anostă din decembrie
ce-mi înghițise solstițiul de iarnă.

Așa am auzit povestind femeile la gura sobei
cu flăcări pe fețele smochinite de iubiri
ori de trădări vechi. Spun toate astea
cum aș alunga vântul din grădini. Știu
în ce parte se îndoaie o femeie fără să-l
prigonească pe bărbat.

Ne-nchidem în tăceri să nu scoată fum
și apoi ne dăm peste cap de așteptare,
suntem învingători de ocazie,
pe cele mai multe le pierdem.

Sufletul ni se spală de amintiri,
dar nu rămâne niciodată imaculat.