S-au săturat de singurătate pietrele lunii
fiecare stea pare imună
te privesc dimineața cu ochii de rouă.

Am trecut prin noapte ca prin sticlă
afumată pentru eclipsă,
am dorit să plec din oglinzi,
dar tu te-ai opus.

Am rămas cu gândul acolo
unde trenurile trec în mare viteză
și nu vezi nicio gară.
Am vrut să uit ce repede se duce timpul
odată cu tine de la noi.

De când trăiesc fără aspirații,
închis în cercul veșniciei închipuite
zilele se pierd într-un gol de serviciu
pentru care nu se bate nimeni,
așteaptă clipa spartă de întâmplare.

Visul tău nu vrea nicio întâmplare.