Trec păsările spre ținuturile gândului cald,
aștept zilele iernii cu frig în cuvinte,
nopțile tăcerii unde abia mai locuiesc.
Înot printre lucruri, le ascult patimile,
mersu-ți ușor străbate prin amintiri
unde nimeni nu-l simte.
Surâsul răsare ca o umbră de culoare
într-un colț de odaie lângă oglindă,
mă uit cum se petrece pe fereastră.
Las la o parte ramurile care-mi bat în geam
și dau vântului presimțirea că vei veni,
să-mi pui scrisul în insomnii de lumină
în care dragostea respiră-n silabe.
Se face tot mai târziu în așteptare
de nu mai știu să disting semnele
și cine-mi acoperă inima cu palma
în care-ți citeam destinul.