Deasupra zidului cu scrijelări,
umbrind băncile rare
arcul văzduhului apare
încheiat.

Cine-și mai amintește de focul
care a ars năvalnic
în vinele lumii? S-au risipit
într-o odihnă rece formele.

Mâine voi vedea iarăși băncile
și zidul și drumul obișnuit.
În viitorul deschis diminețile
stau ancorate ca niște bărci în port.


Traducere Dragoș Vrânceanu