veac plin de artroze
intră fără acreditări legale pe frecvența nopții
voluptăți ca o spumă de mare
(le bănuiesc perfuzate de mister)
îmi spală picioarele când deschid ușa nopții spre tine
dansul meu descuie lagune albastre sub cord
în violete striații împresoară simțuri păsări cu furtunile-n aripi
ridică piatra cerului de pe oasele mele
pulsul te-nchide în cifru
și câteodată amnezic greșesc iar și iar cheia
și doar iarba fiarelor
iarba fiarelor

cum să pătrund taina creației iubite și să-mi aduc aminte de frunze
arborele se-ascunde sub ele
atât de gingaș
sunt plină de verde ca o novă după implozie

ești viu
citesc freamătul aurei tale
în podul palmei îți prind zbaterea bucuria te doare ca un răsărit prea acidulat
uiți mereu că totul trebuie consumat cu înghițituri mici
rătăcești prin meandrele unor gânduri
mai viu ca niciodată

ești oglinda în care iubirea mea desenează contur abisului
frământă coca depărtărilor pentru pelerinii din pleoapă
crude atingeri străpung elipse
evă neîmblânzită duc în mine un rai coagulat din sângerări de lumină
caută mai în adânc de tine
minutul de grație
farul din umeri îți semnalizează primejdia de-a te lovi de tine însuți
decojesc din piele jilave respirații
din plete mi se scutură
supernove
să-ți căptușesc închisoarea secundei
vreau un inspir împănat cu pupile
netăiat pe din două

nu-mi pasă câte doruri istovesc între cearșafuri

vise risipă am de vânzare
delimitez dimensiuni ca o țesătoare magică
câte arpegii tremură țărmuri lovindu-se de val nu ști
să te adun din faguri cu toate aromele
trimit lucrătoarele albine
picior se calcă pe gleznă mâna pipăie orb
riduri pliuri de suflet scufund spațiul în tine îmi/ne dai relief nou
ce univers strălucim iubite când ne acordăm
pulsul

timpul sfârâie
când se stinge în inimă