Noaptea, stăpâne Hristoase-al meu,
mintea și sufletul păzește-mi
când în jur încep să se perinde
Ființe și Lucruri care nume nu au
și cu picioarele lor descărnate prin încăpere aleargă
strânse roată lângă patul meu cu privirile ațintite -
și mă privesc de parcă m-ar cunoaște
de parc-ar hohoti fără de glas, anume să mă sperie.
O știu, da, mă țintuiesc
de parc-ar aștepta să revină clipele de coșmar
când mă tîram împreună cu ele - în beznă,
cu ființele și lucrurile acestea amestecat.
Și freamătă, în așteptarea primului prilej.
Aceste însă nu se va mai ivi niciodată, fiindcă sunt
salvat,
eu, cel în numele lui Hristos botezat.

Tremur când se apropie seara,
când simt că în bezna adâncă
asupra mea sînt ochi ațintiți...
Ascunde-mă de privirea lor, Doamne!
Și când vorbesc sau strigă nu lăsa la urechile mele
s-ajungă nici un cuvânt de-al lor blestemat,
ca nu cumva din întâmplare în suflet să-mi trezească
vreo amintire-ngrozitoare din tainele pe care doar ele
mi le-au aflat.

(septembrie, 1894)