pământul rosturi colosal ne iartă,
mormântul se deschide ca o gură
să spună de iubire ori de ură
că-n nemurire uită a lor ceartă.

rămâi cu soare, viața de te-ndură
și pași mai ai prin mult lumeasca hartă
nu e când vrei, e când lucește-n soartă
lumina cea de Dincolo-n fisură.

și din sorgintea sacră-n veci nu piere
înțelepciunea, steag pe meterez
deasupra coșului cu triste Mere.

ci fapte de minciună tot vânez,
icoane de cuvinte efemere
prin ochiul minții tale venerez...