Visul cu mama

Visam că se abrogase legea tăcerii. Ei, și?
A întrebat un câine mai mult ca pentru sine.
Bursa îmi schimba pozițiile de dormit.
Câțiva demoni de la intrare învârteau patul.
"Trebuie să vorbești!" strigau demonii
ce aveau înfățișarea mamei, în ipostaze diferite -
mama care râde, mama care plânge
și mama care crede că fiul său este obraznic.
Perna observa de sub pat. Perna era dezbrăcată -
avusesem impresia că dacă-i scot fața
ritualul avea să-și inverseze semnificația.
Cum spuneam, patul se învârtea cu viteză.
Mama care râdea plângea în hohote.
Mama care plângea avea o presimțire nefastă.
Iar cea care credea că fiul său e obraznic
cânta ceea ce se vedea pe fereastră.
Înțelesesem că mama era suma mamelor
care învârteau patul și ce se vedea pe fereastră.

Strada pe care locuiesc


Începusem să prevăd schemele sistemului -
locuiam pe singura stradă unde bărbații
muriseră înaintea femeilor - mi-o spusese
vânzătoarea alimentarei, bucuroasă
că bărbatul său murise cu mult timp în urmă,
cumva încrezătoare că moartea, pentru mine, era iminentă.

Era prea târziu să mor


Aseară a plecat pe străzi, iar eu după ea.
Te văd, i-am spus la telefon. Ea s-a întors.
Ea a început să plângă. Era victima împrejurărilor.
Eu eram victima frustrărilor ei. Mi-am legat
căștile telefonului la gât și am strâns
cât am putut de tare. Ea nu s-a speriat.
Ea a zis că parcă îi mai trecuse. Eu am zis că
vreau să mor. Când ai nevoie de-o sfoară
nu e niciunde, am strigat. Ai fi putut lua multe
pastile, a răspuns, însă ți le-am aruncat.
Am fi putut avea casa prevăzută cu gaze, i-am răspuns.
Uneori viața e nedreaptă, am zis
în același timp, apoi ne-am sărutat.

Ars poetica

Visam că trebuie să-mi câștig dreptul
de a mă întoarce pe partea cealaltă prin
reciclarea poeziilor pe care le scrisesem. Avansam cu greu. Poeziile trebuiau corectate.
Nu aveam cum să verific dacă varianta
slabă era cea pe care o scrisesem
sau cea pe care mi-o aminteam. Așa, și?
Întreba vocea de sub pat. Mă rușinam.
Îmi dădeam seama că nu scrisesem niciodată
și-am întrebat dacă pot încerca
un cântec pe care îl auzisem cu o seară înainte.
Vocea mi-a răspuns: "Cu această atitudine
n-o să te întorci niciodată pe cealaltă parte."


Înșelătoria


Visam că dacă nu mai vreau să trăiesc
trebuie să deschid ochii. Îi deschideam,
dar nimeream în alt vis.
Este o înșelătorie, am strigat din pat.
Iulia m-a mângâiat pe cap și-a zis: Știu, tocmai
de aceea trebuie să ai răbdare până mâine.