Las poruncă să nu uiți învățăturile mamei,
să-ți croiești un drum prin viață
care să fie numai al tău
unde timpul se va umple cu fapte.

Nimeni nu-i mai bogat în memorie
decât cel ce pune sîmânța-n pământ
să-i rodească privirile-n toamnă
galbene pe câmpiile din rai.

Când totul se petrece într-un trup muritor
sufletul ca un strugure atârnat de cer
cade cu o lacrimă sub cearcănul ochiului,
pune sare pe o frunză ruginită.

O tăcere șlefuită pe margini de plăceri
lângă copsele femeii-n amiază
pune-n gându-i dragostea ce-i fură visul,
i se adâncește prin sângele mov.

O armură luminoasă ca sfârcul unui clopot
scoate sânii din spasme cu miros de flori
și îngăduie uitarii din șoapte înșelate,
să se piardă fără amprente umbroase.