Îmi golesc viața de așteptări și infinite trude,
Iar s-a pornit potopul de parcă-mi simțea lipsa,
E doar în mine, se face că n-aude.,
Din minte îmi coboară Apocalipsa,

Într-un deșert crescut de tine-n orice noapte,
Ți-am topit frigul din nisip să-mi fac o Arcă
Și-aștern în ea tot sufletul din șoapte,
Să poată Dumnezeu să mă re-ntoarcă.

Îi culeg ruga mamei, ce încă așteaptă-acasă,
Ea pâinea tot o coace doar cu dulceața vorbei,
Sub umbra ulciorului din coaja arsă,
Adun cuvântul tatei din cenușa sobei,

E plină Arca astazi de dragostea ce-mi poartă,
Potopul e unicul din viată ce ține doar o clipă,
Se-nalța Apocalipsa-n mine si ma iartă
Lăsat de unul singur pe Marea ei risipă.