Noaptea și-a vărsat sângele cald peste întuneric,
caut în mine resurse nebănuite de hrană spirituală,
să trec peste nevoile celor care nu mă iartă
și mă supun la chinuitoare închistări.

Trupul meu a parcurs nostalgiile trecutului leneș,
măsor fiecare clipă cu trăirea fugii din interior,
zilele se rup din lanțuri și aleargă bezmetice
ca un cal neatins trecut prin fața trenului.

Lumea se frige pe grătare de frig ,
soarele nu se mai teme de norii aduși de vânt
și caută prin aer luminișuri cu păsări
în care seara capătă rezonanțe de tulnic.

Iubito, în fiecare frunză e o notă înaltă
care freamătă pe drumurile urzite-n taină,
pe unde treci se opresc râurile să respire
și să-ți sărute urmele cu ploi însorite de raze.