să mai cred că răsplata zilei este ziua, că pentru genele galbene de lumină
care intră pe ușa întredeschisă puțin
primești, în dar, darul?
Tu, doamne, ești mireasma aceea ascunsă, și te pierd
printre atâtea paie și colibe din paie care sunt plânse, de ieri...

unde este dumnezeu? în ce colibe se mai ascunde, când unda de bine
se strânge ca un zmeur

credeam odată într-un domn înalt și în biserica Lui
dar nu, domnul meu se așază pe un scăunel și biserica Sa este soarele

din Samar m-am întors și cred că, demult, am purtat ulciorul pe căpătâi
până la colibă

pășeam încet peste pietre, ca să nu mă mai rănească atât
și cred că în fața mea era chiar Hristos
nu m-a cunoscut
așa după cum și eu am plâns mult, rănită, de necunoașterea Lui.

în Samar s-a făcut dintr-odată liniște
ce mai ai, Domnul meu tânăr, cu inima mea care s-a dezlipit de pe cruce?

nu, apa mea nu este tulbure, ci este curată
nu plânge, este curată
și talanți au fost mulți de-așezat, chiar în carne

biserica se dă acum la o parte, este atât de departe de mine...
eu din lacrima mea m-am născut
și I-am dat apă.