Toamna, ca și ploile, vine de la Histria.

De la Carul Mare cetire,
cu încetinitorul, dau de știre
că a venit Toamna.

Plopu-și leagănă coroana, frunza lui coboară-n vânt
Să sărute rădăcina să sfințească al meu gând.

Luna stă ca o copaie, agățată de o frunză.
Cu Orfeu cântând din liră
și cu Toamna de poveste
îți trimit salutul mării
și împărăția zării

Tu, Minerva cea duioasă
În pictura cea frumoasă
găzduiești o veșnicie
într-o clipă-n Nostalgie

1.

- Toamnă zici?
- Toamnă suspin.
- Toamnă ca un ac de spin.
- Care spin, care suspin?
- Vai de mine, ce-mi făcuși?
- Să nu-mi amintești de Huși.
- Bine. Tac. Dar taci și tu.


Am tăcut amândoi o vreme.
Pășeam prin primele frunze căzute-n galben.
Lumina mieroasă de toamnă, funigeii, foșnetul frunzelor.
În inima tăcerii, venea și ea, chemarea izvorului de toamnă.
Evident că-n inimile noastre, ecoul tăcerii
acoperă toate clipele-n zile și nopți
din povestea trăită acum
când îmi aduc aminte
ca atunci...

2.

Luna stă ca o copaie, agățată de o frunză
Soarele curând răsare, semănând lumini de Muză
Muza Toamnei cântă-n luncă, înmiind cu funigei
Foșnetul trezit din noapte de motani și de căței

Se făcea că-n loc de cântec, într-un rol tăcut și plin
Era un decor de teatru peste dealul cu pelin.
Ai trecut, visând cărarea, rătăcind a căutare
Când, din foșnet de pădure, s-a desprins altă cărare.

Din șarada porumbiței am păstrat doar un cocean
Ca să am cu ce să curăț zidul alb dinspre ocean.
Ajunsese zidul verde, se-ntinsese până-n dig
Unde moțăie motanul într-un pat de pipirig.



3.

S-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foșnetul de stuf.

Cu trena ei lungă
povestea trece
prin celebra luncă a calului
peștele ciupește din cornul de lună
și luna rămâne întreagă

Între mare și munte
cerul de toamnă
și-o ceașcă de cafea
a dimineților noastre.

Cafeaua-mi sfârâie-n ibric.
A dat și pe afară, pe plită. Simți mirosul?

Din tabloul de pe șevalet cântă un greier.
Noi îl căutăm cu lupa. Voi numărați bobocii.
Normal că la socoteală lipsește Petrică.
Nimic nu este la întâmplare, deși
Din ale mele și ale lui Picasso
Nu lipsește niciodată nimic.

Toamna, ca și ploile, vine de la Histria.

După furtuna de ieri
în lumina blândă a lunii
au înflorit, a doua oară, prunii.

Peste secole trecute, ne trezirăm în căruță
vizitii erau motanul și-o zglobie de maimuță.

Pe o tablă de Tymp
albele-și retrag nebunul lângă tura unui cal
negrele-și aruncă zvonul pe sub spuma unui val
transparente și opace sunt acum în vălmășeală
sentimentele-nserării trec de-o ușă în Cabală
unde-i Surechiul Alchemistului din vie
cu Viață din Poezie
Toamna
...
......
........



ymp

(Constanța, 17:34, marți, 17 octombrie, 2017)