Chip cernit
în vatră arsă,
doi păianjeni într-un colț
țes în pânzele cleioase
un gândac și-o biată muscă.

Anamneza unui morb
crestează inimi în două,
ochiul rar al sitei cerne
povești arse în răstimp.

Tu să nu îți pleci urechea
peste tarele mărunte
înșurubând vechi ecoul
între clipe reci, bolânde.

Pe sub geana întomnată
curg metehne iluzorii,
caută reversul zilei
în palma caldă a nopții.

Taci,
ascultă glasul pietrei
dăruind lacrima Toamnei,
pământului ce hrănește
fir de iarbă,
trup de humă.

Taci,
ridică-ți brațul leneș
către cer și către oameni,
din grăunța zilei scurge
păstură pe rana vremii.

Chiriași suntem cu toții
peste mici felii de timp
cui oare îi folosește
clipa fadă, irosită?

Scutură cenușa tălpii
umbra ce-ți alungă somnul,
ascultând foșnetul frunzei
cândva mugur pe un ram.

20-10-2017
Zarra