Atâtea feluri de iubire se zice că ar fi pe lume:
Iubirea pură între tineri, iubirea părintească, sfântă,
Iubirea pentru bani și-avere (dar astea nu-s iubiri anume!);
Cea mai măreață e Iubirea de Dumnezeu... Ea ne avântă
Pe culmi amețitor de 'nalte și de Hristos izvorâtoare;
Iubirea între frați, eternă, sau dragostea cea mai frățească,
Pe care Pavel, sfânt Apostol, o socotea la fel de mare,
Căci fără dragoste, viața ar fi o otrăvită iască.
Și chiar de-am fi proroci de seamă și de-am cunoaște taine sfinte,
Chiar de-am avea toată credința, că am urni din loc și munții,
De n-am avea în noi iubirea de frate, această dragoste fierbinte,
N-am fi nimic în astă lume, și-am fi tot ultimii, mărunții !
Dar dragostea cea mai frățească mereu 'ndelung e răbdătoare,
E plină doar de bunătate; ea nu cunoaște ce-i mândria,
Nu pizmuiește, nu se umflă de laude; e ca o floare...
E totdeauna cuviincioasă; ea nu cunoaște ce-i mânia.
Nu știe ce-i nelegiuirea și răul nicidecum nu-l știe;
Nu cată spre-ale ei foloase - și fuge de nelegiuire;
Oricare rău o întristează, trăiește doar din bucurie,
Iar adevărul o înalță întotdeauna peste fire...
Ea crede totul, speră-n toate și suferă, nădăjduiește
Și nici nu moare peste timpuri când toate vor pieri sub tină.
Iubirea, dragostea frățească, rămâne-n veci și-n noi trăiește;
În noi evoluează-n parte, dar Dincolo va fi deplină,
Căci Dincolo trei vor rămâne: Credință, Dragoste, Speranță !
Acum mai mare e Speranța; la fel Credința, dacă-i tare;
Dar Dincolo etern rămâne - precum a cerului balanță -
Și-aceasta-i Dragostea Frățească. Din toate, ea e cea mai mare !