n-am să sting culorile vremii
în carnea misterului piron de iubire am să mă bat
pân’ ce răstignirile îmi vor topi spaÈ›iul
și-mi vor scufunda eul în apele începutului

între noi iubite un prag de pleoape
ne arde talpa îmbrățișării
ne-am cusut cu sârmă ghimpată depărtările
mâinile s-au înroșit de genuni
când au vrut să-și spele disperările din falange
dorurile ne-au smuls pene din zboruri ne-au smerit căderile
genunchii mustesc de altare
suveica materiei ne-a depășit broderiile clipei
visul a rămas în urmă
ancoră unei amintiri ce încă nu a îmbrăcat
pelerină
umărul de zeu androgin

bidineaua cu aștrii trasează delicat direcții contradictorii

eu
tu
în urzeala ecoului
vom pulsa din fibula destinului
strălucirea
ca înălțare posibilă
mai probabil ca mistuitor blestem
prea dulce să nu ne ducă-n
ispită

înainte de vrere îngerește se mutau pietrele jocului
fără memorie
unicul nu avea pe ce să-și sprijine duhul
degetele țipau în durerea orbirii
apele
nu învățaseră încă să curgă
sâmburul se pipăia pe dinlăuntru fără căldură
în matca mărului
vifore albe ridicau rugăciune de flăcări
șarpele înghițea spaima de a fi jucați la barbut
între pereți de singurătate

să fie lumină
s-a văruit cuvântul pe ziduri de neant

fără ureche ai auzit
porunca
și-ai aprins candela cărnii
până când sângele înroșit de efemer a coclit sub patina
împătimirilor
ceasornicul gârbov al timpului
a descuiat prea multe episoade în infinit
în care ne-am locuit doar ca năluci

pragul aurit al pupilei decupează portal spre mine
ca o genune mă sorb
și strig că încă mi-e foame
spectaculos
sucombă ziua în vene sursa așteaptă răbdătoare
trezirea

semaforul celest colcăie de ochi de cârtiță
în fiecare culoare ard bufnițe de cristal
brațe amputate
și maree
inima se îmbracă orfic în curcubeie
nu mă certa din oglindă
că nu te-am putut respira nedespărțit

opresc fără ezitare caruselul măștilor
și sar

în mine
timpul tuturor se-nchide-n icoană