Când Spațiul Mioritic a izbucnit în cântec,
S-a-ntruchipat în pruncul predestinat de muze
Să ne transforme doru-n fermecător descântec,
Cu melodii și hore, pe toți să ne amuze.

Când a crescut copilul, dintr-un cocean făcuse
O mică jucărie spunând că-i o vioară.
Tăticul lui, văzându-l, pe-un lăutar îl puse
Ca să-l învețe scripca - și nu-l făcu de-ocară...

Apoi Jurjuc ceruse un pian la care-ndată,
Cântând, pe toți uimise, iar la cinci ani și-o lună,
Notase-un cântec vesel pe-o coală mare, lată,
Și chiar dădea concerte, plimbat prin lumea bună...

Așa porni Enescu în viața muzicală,
Urmând înalte studii prin școli, conservatoare,
La Iași ori pe la Viena, având dascăli de fală;
Scria și da concerte de-o strașnică valoare.

Regina României i-a fost ca și o mamă,
Iar faima-i devenise de-acuma cu renume:
Era compozitorul român cel mai de seamă -
Orchestrele-l cântau cam peste tot prin lume!

Dădea concerte dese de pian și de vioară
Și dirija orchestre cu mare dăruire.
George Enescu-Omul, acasă și afară,
Mărise faima Țării pășind spre nemurire.

Dar comunista vreme l-a-ndepărtat de glie,
Căci minunatul geniu ura asupritorii.
Se izolase-n Franța din scumpa-i Românie,
Sperând în van să vină în țara lui de glorii

Pe care o cântase prin Rapsodii Române
Pline de dulce farmec și melos sclipitor,
Fiinndcă topise-n ele comorile bătrăne
Și sufletele noastre de talentat popor.

Enescu ni-i Oceanul de melodii eterne,
Căt timp întreg Pământul se va-nvârti prin astre,
Căci ne-a doinit splendoarea moșiei sempiterne -
De-aceea-i Rege veșnic al cântecelor noastre!

Glen Ellyn, 13 dec. 2017