Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.

Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învață să-și macine tristețea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
și înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.