M-am trezit cu noaptea-n cap când erai o poezie
Și așa cum am promis, pe ascuns îți fac o nuntă
Cu un răsărit din mine, chiar de-mi pare-o erezie,
Îmi las ziua fără soare pe un cer ce mă-nspăimântă.

Într-o traistă de zăpadă ce-a cusut-o iarna noastră,
Îmi pui carnea pâinii arse și ceva leacuri băbești,
Un ulcior cu apă vie și-un baltag cu lama-albastră
Să mă duc ca toți nesfinții în pădurea cu povești.

Să cobor făcând cărarea, scoarță goală de coperți,
Unde voi lega lumina cea mai dragă dintre munți
Și de mai ajung acasă să n-ai timp nici să mă cerți,
Căci ne-nmormântează ziua dacă n-ai să mă asculți.

Și ajuns unde sunt, Doamne, dă-mi putere să aleg,
Care-i trunchiul de poveste ce mi-ai hărăzit să-l tai
Cu baltagul să-i iau raza, strânsă-n mine să o leg
De-ai să mă gonești spre casa grijilor ce ne purtai!

Țin lumina-aprinsă-n mine de atuncea, lângă tine,
Nedormiți când ne recită dintr-o carte de povești,
De m-aplec să îți pup fruntea, din icoană se abține
Dumnezeu, și-nchide ochii rușinat, când mă iubești.