Păduri de flăcări luminează cerul,
Cu sfeșnicele lor de lemn fanatic,
Ce-oprește sus de tot să cadă gerul
Să nu devin un alt ghețar sălbatic.

Urc și cobor un munte de jăratec,
Ca un izvor ce s-a pierdut din fașă,
Ce-a destrămat imensul dor lunatec
Și și-a țesut din frica lui cămașă.

Și uneori visez că sunt prin ploaie
Tot un izvor, dar cât un strop de apă
Să pot cădea pe-o dezbrăcată foaie
Și să îi umplu-nsingurata groapă.

Să simt sub ochii-nduioșați de fiară,
Scăpați de Dumnezeu din mână
Cum naște-un pui de căprioară
Cât o lumină-n bezna din țărână.

Și-n palmă să-mi viseze fluturi,
Ca sfinții-apoi să-njur pământul
Dacă mai plâng și tristele apusuri
Și-n unda mea le adâncește vântul.

Și-i urc eternul și-i cobor durerea
Oricărui vis, ce eu îi sunt ostatec
Și dacă mor tot am să curg ca mierea
Îndrăgostit de-un munte de jăratec.