e-atâta întuneric
cerul se surpă
troienele iernii mă-ngroapă în alb
cum să-mi aduc aminte de triluri când
gândul înghețat se sparge în cioburi nu
poate fi punte

mă agăț cu înverșunare de șiragul
rozariului cu bobițe de lemn
moștenire de la bunica
doar Maria
îmi aprinde lumina și
focul