străina din mine are inima părăsită-n bătăi de ceas
la mine poate ajunge cu defrișările cu sapa
taie rupe smulge bălariile din mine
cu limbile bifurcate în clepsidra iubirii
sunt fugita aducătorului de lumină
vine după mine în acest întuneric
mă-ntorc de-a artrita fidelă
mă rog de-a căința de-a voința de-a îndoiala
vine să mă scoată din carnea sinapselor
fără asemănarea cu El

când mă dor degetele când minunile strălucesc când
copilul îmi topește pupilele cu atâta inundație de iubire
mă ridic să mă găsesc
acoperită cu gheață cu foc cu păduri cu fragi și mure
cu deșertul clepsidrelor
nu vedeți
degetele nu aduc lumina
ochii o fac
să fim nevăzuți
urlu tuturor când mergem prin întuneric cu trenul
să nu aprindem lumina și pe aducătorul său
să ne smerim de egoul unui fir de nisip

poate nu mă va găsi aducătorul de lumină
să-i plătesc biletul pentru iad
de unde să rup să tai să ard nimicul ce mă-nghite
un abis strălucește-n ochii mei sâsâit șșșșt
subiecte fără predicat s-au pierdut de complemente
ca faptele de mine
nu mai are sens viața de cuvânt
coșmar înghesuit de facturi vase de spălat
nu-mi găsesc degetele fără aducătorul de lumină
din tren defrișările verzi văzute vâjâiesc vitezoman oxigenul
strălucesc de putere străină de om
subiectul principal din unica ego eu singura este tu
aproapele din același deșert

poezie apărută în publicația cu și despre poezie îngrijită de Florin Dochia, „Urmuz” No 11 12 2017