trăim sub cerului aceeași ceapsă
și bându-ți dorul, gând mișel mă duce
din amintiri să te ridic pe cruce
pe-obraz sărutul blând sădind pedeapsă.

cu dinți de vise-alean o să te-apuce
lumind apoi acest etern în coapsă
și regăsiți, vom face-n scrum sinapsă
înaripați, la păsări ne-om reduce.

privirea poartă albe exponate
din tot acest al iernilor muzeu
iar noi, doar două vorbe șifonate,
mâncăm iertare de-a lui Dumnezeu
tot viețuind în clipe-abandonate;
o lacrimă de timp e-n tot, mereu...