„Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră” Radu Stanca

- În vara asta plouă cu secunde,
Când mai albastre, când nuanțe gri
Și orele cu tine-s tot mai scunde,
Clepsidre seci nu pot acoperi

Cu amintiri din anotimpuri pline
De fantezii ori jocuri interzise,
Când rătăceam purtați de zepeline
Sau navigam pe valuri ca Ulysse.

În vara asta cu secunde stranii
Aș vrea să-mi înflorești lângă fereastră,
Să-ți fac, noapte de noapte, spovedanii
Și să te-alint, „Tu, frunza mea albastră”.

- Pierdută prin mormane de-amintiri,
Învăț să ordonez, tacit, emoții,
Iau lecții să evit dezamăgiri
Și încă sper să mai găsesc promoții

La fericire... Poate într-o zi
Ne vom „ciocni în cosmos”, sateliți
Aceleiași planete și vom ști
Că uneori absenți sau prea grăbiți

Ne-a trebuit o veșnicie doar
Să regăsim în galaxia noastră
Cuvinte noi, un alt vocabular,
Tu să-mi fii ram, eu „frunza ta albastră”.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif