un an sau doi. atât pot aștepta.
am să vând casa, bucata aia de pământ
starea de poezie ruptă cu fiecare oră
de focul privirilor tale. am să-ți dau ție toți banii
fără împrumut. am să trăiesc singur ca un pustnic
ca o linie frântă născută din noapte. apoi
am să joc scrabble în deșert cu soarele
și umbrele șerpilor. am să inventez cuvinte nezidite
spânzurate de firul de plumb al zidului
ostracizat la sânul Anei, un nou limbaj de afaceri.
cât urăsc orașul acesta. cât urăsc starea asta de plâns. (câteodată mă întreb ce e cu mine). tu nu mă poți iubi
decât la Casablanca. tu nu mă poți iubi
doar întro cameră goală. altfel aș muri
o dată la jumătate de ani, jumătatea de care
nu putem să trăim ca odinioară.