iar în adânc de gând erau urcușuri
spre ale nelumirii crezăminte
turnate mândru-n celuloze sfinte
și atârnate-n purele arcușuri.

îmi strigi poeme fără de cuvinte
cu palma ta în pielea-mi în culcușuri
cu mâna-mi pe-al tău trup în lunecușuri
în Mărul ce-i prin gerul van fierbinte.

și din aceste rațiuni ni-i multul
zăpezilor de poezie-a noastră
în vers-copil, mai foc decât adultul.

cu flori de iarnă singuri la fereastră
maiestuosului îi ținem cultul,
izbim în alb cu literă albastră.