cum am șters fața bocancilor de noroi
când rătăceam prin satul neluminat al bunicii
câinii strigau în cor
le auzeam cântecul îndelung
și un dor de tine mi se desena în piept
nu știu când te voi mai vedea
cum nu știu acum nici cât de singură sunt
deși un cor de câini își trimite cântecul
spre mine
le voi da bănuții de argint
le voi da osul alb al nopților mele
când rup din lună bucăți
le voi da vorba de care au nevoie
când singuri rătăcesc la rândul lor
pe lângă casele luminate slab
am optat pentru un like și apoi l-am șters
cum am șters ultima noapte cu tine
o poveste stranie se deșiră
din ea zăpada sahariană
nimic nu mai e la fel ca odată
nici eu, nici zăpada, nici like-ul ăsta pe care l-am șters
semn că am plecat undeva, departe...