La biche

(Lui Nicolae Labiș)

Iarbă, fructe, flori albastre,
în grădina vieții noastre
dimineți pline de rouă,
datu-ne Dumnezeu nouă.

Nicule, mamă, stai acasă,
ai de toate, nu pleca,
simt o durere sub coastă,
nu în pădure-i viața ta!...

Așa-i mamă, am de toate,
pentru cel ce drept socoate,
simt, însă, cum mă trage ața,
că în pădure-mi este soarta!...

Pădurea nu-i doar un cântec
de păsărele și-un descântec,
pentru cei ca tine, ca un miel,
are și animale cu dinți de oțel.

Și-a plecat al mami, Nicu,
sub semnul unei luni cu ger,
s-a dus în pădurea cu viață
și păsări cu clonțul de fier!

N-a mai dat vreo veste acasă,
n-a mai răspuns în niciun fel,
a dispărut de tot, în voia sortii,
căprioara, din poezie, era... el!