În principiu, îmi convine
simbioza dintre mine și primăvară,
dar intervin păsările călătoare
și excesul de verde specific
care mă obligă să mă împac
cu optimismul atrofiat
și cu niște dorințe exilate.
Bombardat cu petale și polen,
cu ochii răniți de lumină,
vătămat de explozia florilor
desfrânat parfumate,
mă las ridiculizat de hormonii
scăpați de post
și respir extaz și bucurie.
Un fluture s-a așezat năuc
în ținta privirii mele,
dar nu-l împușc că-i deja lovit
de astenia împerecherii.
Cineva a trecut pe aici
și a strigat :
„Ieși natură din mormântul iernii !”,
m-a luat de martor
și m-a pus să scriu partea de început
a evangheliei primăverii.