în fiecare din noi există o sete de vindecare
dar rănile se adâncesc odată cu fiecare gest
până ce devenim doar contururi decupate,
imagini suspendate în decorul trecerii

boala de care suntem umpluți ca niște forme
străbate cu fiecare o porțiune de drum
lăsând câte o rană în semn de aducere aminte
că vindecarea nu e posibilă decât reciproc

și astfel boala devine leac pe măsura conturului
pe care-l ocupăm în decorul realității
iar setea ne învață că vindecarea nu ne-aparține
decât în contextul anonim al iubirii aproapelui