La Academia de Omenie,
la cursuri de zi și de noapte,
fără absențe, îmi tot pregătesc licența
despre „Poezia poeziei de a iubi”,
după ce am făcut și practică, și voluntariat
ca student nomad al vieții printre semeni.
Mii de ochi mi-au examinat existența
în colocvii și parțiale, notate subiectiv,
dar am promovat tolerant, de la an la an,
fără multe vacanțe pierdute în regrete.
Sincer, m-am cam săturat de nesfârșitele
sesiuni de examene emoționale.
Colegii aleatori și-au specializat viețile
în clădiri cu fațade și fețe diferite
și trudesc experimente de a fi
în laboratoarele destinelor lor.
Negreșit toți vom cânta și Lui
„Gaudeamus igitur”, în infinitul
Amfitetru al uitării, la scadența
vieților noastre irosite „magna cum laude”.