Mai am câteva mici ramuri de viață.
Dar ce nu se agață de ele!?
Grele mi-atârnă și supărările tale,
nervoase mi-apleacă tristețea
spre noroiul cotidianului
de care nu te pot salva și gem neputincios.
Poate sunt un tomberon sau ghenă
și trebuie să rabd nefericiri spovedite
de suflete care mă locuiesc
pe etajele vieții mele și vor
să-mi încredințează suferințe,
să scape de gunoiul unor mâhniri.
Înghit de nevoie sub capacul memoriei,
când se curăță camerele sufletești,
pungi cu vorbe revoltate sau amărâte,
cu sentimente și resentimente trăite,
cu dureri, regrete, greșeli și deziluzii.
Mă epuizează gloria de container
la intersecția câtorva vieți
și ruginesc rănit de efemer.