Dar nu,
Poate mama cea veche era un fluture
mă învelea în aripi, sub botezul unei boabe de miere
spuneau că ierburile de leac erau universale, nu le despărțeau nicio mare;
oamenii aveau pielea de altă culoare, dar ierburile din mâinile lor frumoase erau aidoma și dincolo de Gange
totuși,
poate că nu vin de aici,
și dacă vin aici, atunci Tu ești mântuirea mea, și glasul plânsului meu,
dacă plânsul cu adevărat glăsuiește;
îmi pare că azi am intrat în Biserica Ta, clopotele încetaseră să mai bată,
și o liniște de cheie bătea pe la porți;

Cred eu
cu cheia deschizi orice firidă, așa cum se deschid cerurile dacă cheia e la Petru
chiar și pe aceea a inimilor
dacă ții
cheia
și
dacă Piatra e Petre.

Și dacă mă întrebați de ce iubesc, de ce marama mea iubește aerul ondulat de deasupra,
nu ți-aș putea răspunde nimic;
mi-aș aduce aminte că cheia timpului nu e de pe-aici.
îmi pare, de fapt, că pe stradă a trecut carul cu cai și cu țigani, vioara este maya și mama care le pune cântecele în piept, ca veniților de la Brahmani
probabil că sângele în ani nu se schimbă,
ci doar se mută omul într-un cort
cu nevasta lui;
spun asta ca să înțelegeți că de fapt nu se știe de unde venim
ori
nu se mai știe...
așa cum omul de pe stradă știe de unde a plecat cu o oră în urmă
cum și-a încuiat bine casa
dar să nu mai știe ce elipsă a mai încercat soarele, pe unde călătorește osul luminii, de fapt
pui zâmbăcioși de Romanii cântă acum despre bani aurii,
dar în gâtlejurile lor zace, de mult, și fidel, o amintire cu brahmă sau o mantră ascunsă
poate că și eu vin dintr-o mamă ascunsă
care nu mă mai știe
pe lângă;
poate sunt veche, o reîncarnare visătoare a florilor
și nu știu eu...

Mama îmi iubește picioarele
îmi place
că fântâna o culeg mergând pe picioarele mele.