Mirosul în mansarde vine într-un val.
Întrece corpul care urcă scara.
Sufletul vine înaintea
caselor și mușchilor de cal
și îți dilată tremurată nara.

Cum aburul dintr-o fierbinte cană,
cum fumul din încins ulei,
mirosul vine stors dintr-o ființă
cu tot ce strict îi aparține ei.

Miros de rădăcini zvâcnind
adulmecate de greșeala noastră
de a le despărți de trup,
miros de carne lichidă, albastră.

Duhori de fiară din care s-a smuls
puterea ei și-am îmblânzit-o iute,
miros deasupra laptelui nemuls,
vorbirea unei fete mute.

Și înspăimântător mirosul tare,
pe care-l bănuiești din cer
târându-se în bolile divine,
intrând în spațiile lucrurilor puse-n ger,
ramificând articulațiile lor feline.