în noaptea-aceea efemeră
cred că am fost nemuritori
îmi amintesc adeseori
de cămășuța ta lejeră
ce-avea la piept doi bunghișori
mici de sidef
și transparentă
că și în amintiri îmi dă fiori

în zbuciumul năvalnic de-nceput
s-au rupt și au sărit cât colo
și-n răvășitul așternut
liră erai și eu Apollo...

astăzi închisă ca o sferă
îmi spui că vremea a trecut
că-s corzile mult prea uzate
și-oricât de bun aș fi-n dexteritate
un cântec nou nu va mai fi ca la-nceput...

curând vom trece în eternitate
dar încă eu te-ntreb-
nu crede că-s zălud-
mai ai tu cămășuța cea de noapte?...