simfonia pământului țâșnește din izvoare
glasul muntelui răsună în cascadă
în poiana soarelui pe florale covoare
pășesc fericită, zburd ca o cicadă.

umbrele mele fug se tem de lumină
raze mă înconjoară de jur împrejur
armonii cerești le-absorb în albumină
oprind jocul fantomal din clarobscur.

trăiesc o lume de visare de uitare
a tot ce-a fost urât în sufletul meu
deschizături albastre găsesc prin căutare
știu ca toate drumurile duc la Dumnezeu.

trăiesc cu lumina iubirii sacră fremătare
sunt copleșită de sublime senzații mereu.