Noaptea se stinge pe cărări neștiute,
lumina-și caută locul sub aripile vieții,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu ești muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul își ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri șoptitoare.

Razele coboară pieziș în apa limpede
și peștii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertății.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuști cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munților.