Nopțile clădite pe straturi de întuneric,
umbre și ceață
oferă câmp liber fantomelor.

Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâșietoare.

Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferințele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
și vîntul suflă făina din ele.

Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere
și nu-i găsesc.