mă gândeam așa și eu ca păcătosul
că tare important mai trebuie să fiu
de ostenit-a zeul din lutul lui să mă sculpteze
cum chiar de-aș vrea a obiect de artă nu arăt
că uite timpul cum zi de zi valoarea-mi umilește
probabil am ceva de împlinit pe lumea asta
de m-a creat și răbdător îmi iartă toate cele

și cum mă frământam să-mi aflu rostul
mi-am zis să-ntreb pe unul mai deștept ca mine
așa ajuns-am la locul unde maestrul odihnește
i-am ciocănit sfios gorunul n-o să credeți
s-a despicat deodat’ misterul È™i în faÈ›a-mi
din templul său de pietre mi-apare filozoful
purta pe cap corola de lumini intactă
iară din ochi-i acum negri curgea noaptea
să nu-l șochez l-am luat așa ușor pe ocolite
despre enstatic și ecstatic ori diferențialele divine
până mi s-a încins dogmaticul eon
de-a trebuit matricea stilistică să îmi deschei

da’-ntr-un final ajuns-am acolo unde mă durea
i-am explicat că sunt și eu un anonim
și-am întrebat cum aș putea să ajung mare
abia închis-am gura că în luciferica-i tăcere
deodată-aud cum dureros îmi clopotește mintea
doar te visezi în lumea asta pământeană nu exiști