(Un impact între Eminescu și lume)
Chinzoaicei Lu You Hua – zisă Lisa și băiatului ei Wang Rui

,,Ești un tip curios!? După ce mi-ai dat mie bucata de slănină
pe care ai fript-o pentru tine,
ce vrei să îți mai spun din țara mea?”

- Recită pentru noi o poezie în limba chineză,
îi spun. Rostirea limbii chineze mă uimește…

,,- Bine, o să îți recit o poezie a noastră, de bază,
și pe urmă băiatul meu o traduce în engleză.”

(Cum se poate descrie cu o imagine
rostirea limbii chineze? Cam așa:
– o pasăre zboară într-un pom și sărind
de pe un ram pe altul, la fel și cȃntă –)

Ascultăm uluiți poezia, de parcă prietena noastră adhoc,
drăgălașă ar dansa cu glasul ei, ca acea pasăre, de pe o crenguță pe alta.
Aflăm despre lună,
,,cum, într-o zi anume a anului și la o oră anume
cȃnd luna este cea mai plină,
cei ce se iubesc, din acel miliard de chinezi
privesc spre lună,
indiferent de distanțe ei simt cum privirile li se întȃlnesc acolo
și li se întȃlnesc și inimile.”

O privim încă înduioșați
și suntem înciudați de ideea la care
noi romȃnii nu ne-am gȃndit vreodată,
să folosim cu toții luna, și la propriu și la figurat,
ca pe un sens giratoriu
al sufletelor noastre.

,,- Dar voi romȃnii ce poezie aveți?”

Cu talent mai mic, îmi dreg glasul
și încerc să reprezint limba romȃnă
recitȃnd emoționat cȃteva strofe ale Luceafărului.
Prietenii mei, uluiți de puterea pe care ți-o dă
nevoia de a deveni internațional,
ascultă și ei, cu gura căscată,
de parcă ar fi și ei chinezi
și de parcă aud pentru prim oară
de limba noastră și de Mihai Eminescu,
iar Mircea îmi cere să continui cȃnd m-am oprit.

,,- Poezia noastră nu este cu o lună,
ca a voastră, explică Samuel, în engleză,
ci cu planeta Venus, noi în spunem Luceafăr.
Luceafărul este un prinț din cer
care s-a îndrăgostit de o fată de împărat
de pe pămȃnt - frumoasă ca luna între stele -
dar ea îl înșeală cu un om obișnuit,
iar Luceafărul rămȃne singur în cer
și se învață minte.”

,,- Ce diferit gȃndim!?” exclamă chinezoaica și rȃde,
așa cum rȃd asiaticii cȃnd cred ei că se cuvine, de complezență,
iar noi europenii doar zȃmbim.

Așa a vrut întȃmplarea.
Ne-am măsurat în poezie
undeva pe un munte cu schiori
ce vin din toate națiile de pe pămȃnt,
taman cu chinezii.

Judecȃnd la nivel planetar,
Eminescu nu a fost prea optimist,
trag o concluzie în barbă,
așa cum nu suntem nici noi, poporul.

Ce băutură vă place vouă chinezilor!
Uite, nouă ne place țuica și vișinata,
vreți să gustați!?
După ce își linge buzele unse cu vișinată
chinezoaica mimează diplomatic plăcerea și ne întreabă
nedumerită:
,,Dar voi romȃnii, cu cine vă comparați,
cu Luceafărul sau cu fata de împărat?”

Nu am răspuns, am trecut tacit la altele
și încă mă întreb, în sinea mea,
dacă să mai caut un răspuns sau nu…